Pentru că a refuzat să mai trăiască o viață plină de limitări, care fără îndoială i-ar fi știrbit și parcursul profesional, ea s-a adresat cu toată încrederea medicului Dragoș Apostu, care i-a oferit o soluție ideală de tratament chirurgical.
De aproape doi ani, Mădălina începuse să se confrunte cu repetate entorse de gleznă, iar fiecare episod ajunsese să fie însoțit de o durere considerabilă și de tumefiere locală, ceea ce îi crea dificultăți la mers și o punea în imposibilitatea de a sta în picioare fără a avea un punct de sprijin.
„Anul trecut am avut vreo douăsprezece entorse, din ce în ce mai dureroase de la o lună la alta. Cam doi ani m-am confruntat cu problema aceasta cu entorsele frecvente, recidivante.
În 2021 am avut o primă entorsă, mai urâtă, ca să zic așa. M-am prezentat la urgențe, la ortopedie. În urma unui RMN s-a văzut că am o ruptură de ligament talofibular anterior. Ulterior, în urmă cu un an – un an și jumătate, mi s-a pus diagnosticul de instabilitate cronică la glezna stângă. Mi s-a spus atunci că exista riscul să se fi rupt alte ligamente între timp, dar n-am mai făcut alt RMN ca să văd despre ce este vorba.
Despre instabilitatea la mers cu care mă confruntam mi s-a spus, la un moment dat, într-una dintre numeroasele consultații, că este posibil să fie urmarea faptului că am bolta plantară ușor prea scobită. Totuși, cealaltă gleznă mi-era intactă. De asemenea, nu prezentam laxitate articulară la nicio altă articulație a corpului.
Cred că faptul că după prima entorsă nu am intrat imediat în repaus și am forțat glezna, pentru că aveam de făcut gărzi, în timpul cărora am stat mult în picioare, a dus la complicațiile ulterioare. De-atunci, din cauză că nu se vindecase complet glezna, s-a produs un adevărat efect de domino”, povestește Mădălina.
Entorsele de gleznă sunt recunoscute ca fiind cea mai frecventă cauză ortopedică de prezentare în urgență. Iar aproximativ 20% dintre persoanele care au suferit entorse de gleznă în trecut pot să se confrunte cu o complicație numită instabilitate cronică laterală de gleznă.
„Nevindecarea completă a ligamentelor gleznei după un traumatism de tipul entorselor cauzează instabilitate cronică laterală a gleznei. Ligamentele sunt structuri care stabilizează oasele. Pacienții care suferă de această leziune acuză o nesiguranță la nivelul gleznei, aceasta fiind instabilă. Astfel, activitatea fizică a acestor pacienți este afectată.
Diagnosticul se stabilește clinic și paraclinic. Există unele teste pe care le facem pentru a depista o asemenea instabilitate. Cea mai elocventă investigație imagistică este IRM-ul, unde se poate decela care dintre ligamente au fost lezate”, explică dr. Dragoș Apostu, medic specialist ortopedie-traumatologie, cu competență în tratamentul traumatismelor osteoarticulare, din cadrul Spitalului Regina Maria Cluj.
Instabilitatea cronică de gleznă nu trebuie trăită toată viața
O vreme, Mădălina a sperat că problema sa va putea fi reglată prin metode conservatoare de tratament și a încercat cam tot ce putea încerca o persoană cu condiția ei medicală de atunci.
„Am încercat să rezolv problema fără operație – cu kinetoterapie, în principal, și prin purtarea unor tălpici –, dar n-a mers. La fiecare entorsă, durea așa de tare, că mă gândeam că mi-am fracturat ceva. Mi se spusese că din combinația instabilității cronice cu producerea entorselor repetate rezultă se poate ajunge destul de repede la fractură de maleolă.Prin urmare, în noiembrie anul trecut, m-am prezentat la domnul doctor, care mi-a spus că există posibilitatea de a rezolva problema chirurgical.
Auzisem despre domnul doctor că este foarte dedicat și foarte bun. Cineva din familia mea a fost operat de domnul doctor Apostu și a fost foarte mulțumit de comunicarea cu dânsul, de grija pe care a simțit-o din partea lui. Primisem aceleași informații și din alte surse, dar când am avut confirmarea de la ruda mea, am știut clar că vreau ca dânsul să fie chirurgul care mă va opera”, mărturisește Mădălina.
În pofida numeroaselor opțiuni de tratament care există în prezent, multe persoane optează pentru reducerea activitățile fizice. Nu și Mădălina, ea nu a dorit să facă acest compromis care i-ar fi afectat semnificativ și definitiv calitatea vieții. Drept urmare, a optat pentru intervenția chirurgicală de stabilizare laterală a gleznei.
„Reconstrucția ligamentelor gleznei se realizează în cazul în care tratamentul nechirurgical nu a fost eficient. Sunt mai multe tehnici chirurgicale prin care se poate realiza acest lucru, cu rezultate diferite. Tehnica propusă Mădălinei este o tehnică modernă, cu o rată mai mare de succes comparativ cu tehnicile clasice. Am optat pentru stabilizarea laterală a gleznei, cu augmentare, care a fost realizată prin utilizarea unor materiale sintetice biocompatibile, pentru a asigura o stabilizare suplimentară a gleznei. Principalele avantaje de care beneficiază pacientul în urma acestei abordări chirurgicale sunt mersul cu sprijin imediat postoperator, durerea redusă și o o recuperare rapidă”, precizează chirurgul ortoped.
Intervenția pentru stabilirea laterală a gleznei a durat o oră, s-a desfășurat sub anestezie locală, prin rahianestezie, și a decurs fără incidente. Pacienta a fost externată în ziua următoare intervenției chirurgicale, iar recuperarea a început-o la câteva zile după operație.
„Operația pe care am făcut-o a fost o soluție convenabilă pentru mine, pentru că nu invalidează la fel de mult ca alte asemenea operații. Datorită intervenției realizate de domnul doctor, am putut să încarc piciorul complet și am putut renunța la cârje după cinci zile postoperator, ceea ce a fost neașteptat de bine. Am purtat o orteză fixă timp de șase săptămâni, după care voi purta o orteză mobilă, care poate fi băgată în orice tip de încălțăminte. Iar faptul că am putut să reiau mersul așa de curând a fost de-a dreptul îmbucurător.
De asemenea, este notabil că nu am mai avut dureri de când cu operația, în afară de primele zile postoperator, în locul unde a fost tăietura. Înainte aveam dureri cronice, mă durea glezna zilnic și mi se umfla foarte tare, mai ales seara. Acum am scăpat de aceste probleme, nu mai am dureri, nu mi se mai umflă piciorul”, spune Mădălina.
La fel ca în orice altă intervenție din sfera ortopediei și traumatologiei, cea care dă, în cele din urmă, măsura succesului terapeutic este recuperarea medicală.
„Recuperarea cu ajutorul unui kinetoterapeut este esențială, asigurând o evoluție favorabilă. Perioada de recuperare depinde de la pacient la pacient, însă media este de șase săptămâni”, mai spune dr. Dragoș Apostu.
Fiind conștientă de importanța recuperării, Mădălina a respectat întrutotul recomandările medicului – inclusiv a rămas, de data aceasta, în concediu medical pe toată durata recuperării, pentru a se întrema înainte de revenirea la solicitările vieții profesionale.
„Am apreciat foarte mult faptul că am putut să pășesc pe membru și că am putut să încep kinetoterapia la numai cinci zile după operație și, astfel, nu mi-a rămas înțepenită glezna. Lucrurile au decurs mult mai bine în felul acesta, pentru că am putut să-mi reiau rapid funcționalitatea și să fac gimnastică medicală. Iar după încheierea celor trei luni de recuperare medicală, voi putea să-mi reiau pe deplin activitățile”, mai spune ea, plină de entuziasm.
Consultant de specialitate: Asis. Univ. Dr. Dragoș Apostu, medic specialist ortopedie-traumatologie, cu competență în tratamentul traumatismelor osteoarticulare, Spitalul Regina Maria Cluj