Interleukina 10

Descriere

Interleukina 10, cunoscuta ca factor de inhibare a sintezei citokinelor umane, este o citokina antiinflamatoare. Este produsa in principal de monocite si intr-o masura mai mica de limfocitele T helper, celulele mastocitare, macrofagele, Keratinocitele, celulele epiteliale bronsice, etc.

IL- 10 este o citokina cu efecte multiple, pleiotropice, in imunoreglare si inflamatie. Regleaza expresia citokinelor Th1, a antigenelor MHC clasa II si a moleculelor costimulatoare asupra macrofagelor. De asemenea, sporeste supravietuirea celulelor B, proliferarea si productia de anticorpi. IL-10 inhiba eliberarea radicalilor liberi de oxigen precum si activitatea bactericida dependenta de oxidul nitric al macrofagelor.

Poate fi implicata intr-o serie mai larga de boli autoimune (miastenia gravis, boala Graves, Sindrom Sjogren, polimiozita, psoriazis, scleroza sistemica, etc) precum si in imunosupresia din lepra si infestari parazitare.

Indicatii

Determinarea IL-10 este indicata in urmatoarele situatii:

  • Diagnosticarea unor afectiuni imune
  • Monitorizarea tratamentelor doar in corelatie cu date clinice si paraclinice complementare

Interpretari

Niveluri crescute ale IL-10 se intalnesc in:

  • Lupus eritematos sistemic
  • Diabet zaharat
  • Tuberculoza pulmonara